Zodia Rac

RACUL - Caracteristici zodia Racului.


Am depăşit primul cadran al cercului zodiacal, acela în care Liberul Arbitru se manifestă cu cea mai mare forţă. Am spus "cine sunt eu", "ce am" şi "cum gândesc". Pornind cu cea de-a patra casă şi cu semnul Racului, omul începe să îşi exploreze şi să îşi exploateze propria fiinţă, odată cu conştiinţa faptului că posedă un potenţial interior. În primul rând, el îşi simte acest potenţial.

Zodia Rac
Zodia Rac indica naşterea omului, venirea sa pe lume în cadrul unei familii, şi legătura primară cu această lume. Cei doi factori esenţiali care sunt implicaţi la naşterea unei noi fiinţe sunt mama, cea care a zămislit un trupuşor în care sufletul urmează să vieţuiască. De aceea Racul, dintre toate semnele zodiacului, este cel mai ataşat acestor noţiuni. Legătura sa cu originea depăşeşte în sens invers punctul zero, deoarece el călătoreşte dincolo de rădăcini, într-un trecut uitat sau ignorat. Ceea ce alţii nu mai văd pentru că timpul a şters din memorie, Racul vede şi mai ales simte. Pentru el, o fiinţă ce se identifică cu adâncurile apelor, esenţa unui lucru sau a unei probleme reprezintă un fapt evident şi foarte important. Poate fi vorba de o construcţie, relaţie, situaţie sau acţiune, nefinalizata, neutilizabila sau incertă, şi totuşi Racul va găsi imediat motivaţia acelui fapt, originea sa, sâmburele şi rostul.

Luna, ca guvernatoare a Racului, desemnează în horoscop motivaţia personală, intimă a unei acţiuni, imboldul sufletesc inconştient care ne determina să avem o anumită atitudine. Intimitatea cea mai profundă, găoacea cea mai caldă, ascunsă, şi care ne protejează de influenţele exterioare este simbolizata de Rac. Aşa cum copilul este ferit de orice primejdie în pântecele mamei, la fel Racul cauta siguranţă şi protecţia în toate demersurile sale. A fi ocrotit şi a ocroti, şi implicit a fi iubit necondiţionat, sunt valorile sale supreme.

Fiind primul semn de vară, cardinal şi incisiv, Racul răspunde acestui mod vibratoriu în felul său: simte, şi acţionează după cum simte. Asemeni mamei care în principiu este blândă, caldă şi iubitoare faţă de copilul ei, dar reacţionează violent faţă de oricare factor extern ce ar putea leza în vreun fel liniştea acestuia, la fel şi nativul Rac, îndeobşte calin, bun şi sociabil, devine foarte agresiv când universul său interior este perturbat de emoţii negative. El răspunde prin atac atunci când se simte vulnerabil şi încolţit, sau prin defensivă atunci când temerile îl copleşesc. Retragerea sa, însă, este doar o stare intermediară, fiindcă resentimentele şi nevoia lui de a întoarce înapoi la sursa răul care i-a fost provocat face uneori din Rac un răzbunător de calibrul Scorpionului. Datorită acestei mari sensibilităţi pe care instinctiv şi-o apără, Racul şi-a căpătat reputaţia proastă de nativ capricios, dificil, dominator, instabil şi deseori chiar periculos. Sunt greu de înţeles, pentru celelalte semne zodiacale, frământările şi spaimele ce îi alimentează aceste stări contradictorii. Racul respinge cu vehemenţă tot ceea ce simte că îl poate leza, şi din această categorie fac parte în primul rând persoanele care nu îi plac. Deşi foarte prietenos şi sociabil, el are totuşi un cerc restrâns de prieteni adevăraţi, care au fost atent verificaţi şi pentru care nativul este gata să se jertfească.

În cadrul unui colectiv, deşi drăguţ şi dornic de a se ataşa de acel loc de muncă, există situaţii în care el adopta una din aceste atitudini contrare: ori pleacă rapid în momentul în care şeful, colegii sau munca prestată nu îi plac, ori preia conducerea şi instituie propriile sale reguli. Acest lucru se întâmplă în cazul Racului profund dominator. Fiecare semn are o fărâmă din caracteristicile semnului opus, aşa încât abilitatea de a prelua conducerea este comună atât Capricornului cât şi Racului, cu menţiunea ca primul tinde către supremaţia pe plan social, iar cel de-al doilea o cucereşte pe cea din viaţa personală.

Vocaţia să genetică este de "stăpân al casei şi al familiei". Femeia născută în Rac, mai cu seamă, îşi poate extinde aceste însuşiri în sfera profesională devenind cel mai bun om care ţine în administrare orice formă de adăpost, ocrotire sau sursa de hrană: patroni de hotel, pensiune, motel, cabană, restaurant, cantină; administratorii căminelor de copii, orfani, bătrâni, asistenţii maternali şi cei sociali.

Racul este un mare sentimental care se bucura în fata trecutului şi stabileşte o legătură organică cu acesta. În virtutea ataşamentului faţă de istorie şi a pasiunii cu care se implica în menţinerea vie a acestui interes, el alege deseori meserii corespondente: profesor de istorie, istoric, arheolog, muzeograf, arhivar, proprietar de magazin de antichităţi. Este un mare colecţionar şi păstrător de tradiţie: folclorist, etnolog, meşter popular, cântăreţ de muzică populară.

Pe lângă rolul ei de ocrotitoare, mama hrăneşte pruncul, deci şi Racul are grijă să hrănească tot ceea ce e viu şi îl înconjoară: oameni, animale, plante. Poate are doar o grădiniţă cu câteva flori, dar o udă şi o îngrijeşte cu aceeaşi dăruire cu care îşi decorează interiorul casei.

Rar există Raci care să suporte sacrificarea animalelor din gospodărie, pentru că ei iubesc viaţa în general, sub toate formele ei, şi de aceea va aduna animalele rătăcite şi le va iubi ca pe propriii săi copii. În fruntea acestor fiinţe privilegiate se afla copiii Racului, care sunt hrăniţi atât în sens fizic cât şi afectiv şi spiritual. Ataşamentul faţă de copii provine din sufletul său puţin imatur, care cunoaşte exact nevoile copilului - educatoarea şi învăţătoarea sunt de multe ori femei native ale acestui semn. Având afinităţi cu tot ce înseamnă vulnerabilitatea vieţii, lucrează de asemeni în saloane de nou-născuţi şi pediatrie.

Hrana oferită de Rac constă de multe ori în susţinere morală şi afectivă, efective. Capacitatea sa de a intui, de a simţi exact nevoile şi suferinţele altuia, îl face să ştie cu precizie ce încurajare sau ce sfat să dea, atunci când cineva se afla la necaz. Pe horoscop, casa a IV-a analogă semnului Racului se mai numeşte "cauza lucrurilor" - de aici provine percepţia corectă a acestui nativ faţă de motivele care au stat la baza unei situaţii. Rolul său profesia de psiholog şi psihopedagog îi pun în valoare empatia.

Atât de sensibil şi emotiv, Racul este un artist care are nevoie de supape pentru a-şi elibera trăirile intense. Prin literatură (literatura pentru copii), poezie într-o manieră cu totul aparte, şi în special muzică, el se exprima cu tandreţe şi mare gingăşie. Angela Similea întruchipează minunat artistul Rac, cu o voce clară, puternică, dar de o rară sensibilitate, şi care interpreta o melodie al cărei titlu era - nici nu se putea altfel - "Casa mea".

Luna, astrul nopţii şi stăpâna a Racului, luminează bineînţeles visele oamenilor. Visele nopţii dar şi visurile lor. Imaginaţia este corabia ce poartă oamenii printre visuri. Toate acestea se leagă strâns de sufletul însetat de reverie al Racului, şi deşi atât de ataşat de cămin, el este un mare călător, mai cu seamă pe ape sau în preajma apelor, de unde predilecţia pentru meseria de marinar, foarte des întâlnită la aceşti nativi.

Tot lichide sunt şi băuturile, de aceea Racii "se scaldă" în voie în meserii legate de producerea sau comercializarea acestora.

Aceeaşi Lună care stăpâneşte "masele" apelor, stăpâneşte şi masele mari de oameni, de aceea Racul ştie ce să ofere publicului. Relaţiile publice sunt un domeniu în care el îşi etalează eficient aceasta uşurinţă cu care intră în contactul direct cu oamenii.

"Semnul Racului a fost numit semnul omului obişnuit, pentru că el înţelege exact ce-l atrage pe fiecare om, nu doar pe cei aleşi".

Când porneşte să îşi construiască o carieră, Racul are acelaşi spirit de luptător ca şi Berbecul, hotărârea Taurului şi imaginaţia Peştilor. Nativii Rac dovedesc astfel ambiţie şi îşi ating de obicei toate ţelurile. Fiind la fel de ataşat de latura materială a vieţii ca şi Taurul, Racul nu ignoră importanta stabilităţii financiare şi ştie să lupte pentru aceasta. Luna, simbolul feminităţii şi implicit al fertilităţii, dăruieşte Racului talentul de a-şi fructifica resursele de care dispune pentru realizarea unor câştiguri financiare suficient de consistente încât să îi asigure bunăstarea. De altfel atât Venus, guvernatoarea Taurului, cât şi Luna, guvernatoarea Racului, semnifica în horoscop banii şi bunurile, cu precizarea ca Luna se referă la "banul ca monedă".

Mulţi Raci aleg slujbe legate de domeniul financiar, asigurări şi investiţii, şi bineînţeles afaceri imobiliare datorită legăturii lor indisolubile cu căminul. În domeniul bursier succesul lor se bazează pe faptul că fac speculaţii cu risc minim. Deşi visător, Racul manifesta un realism financiar surprinzător. Legat de familie, el construieşte deseori afaceri de familie şi în felul acesta îşi exercita controlul asupra activităţii şi circulaţiei banilor. Toate afacerile care au legătură cu interiorul locuinţei sunt preferatele sale: comerţul cu obiecte casnice sau pentru întreţinerea locuinţei şi curăţeniei, spălătorii, amenajări şi decoraţiuni interioare, şi afaceri cu alimentele. Toate micile băcanii, delicatese, cofetarii, brutării, au probabil la origine iubirea unui Rac faţă de mâncare.

La locul de muncă el este prietenos, cald şi are un anume fel de inocentă care îl face plăcut şi acceptat ca într-o familie, iar imaginea lui este solidă şi nepătata. Fără să îşi dea seama devine tinta sprijinului şi simpatiei generale, iar colegii şi inclusiv şeful se feresc să îl rănească, ba chiar îl "cocoloşesc", aşa încât el doar în cazuri extreme ajunge pe listele de concedieri, nefiind considerat de prisos.

Între cele două coordonate majore care îl definesc - mama şi sufletul - Racul se agaţă cu cleştii săi de ambele. Ce anume îl determină să aibă această reacţie, este un fenomen ce nu a fost prezent în structura celor 3 semne anterioare, şi anume emoţia. Acesta este suportul pe care se bazează întreaga lui fiinţă. Emoţiile şi sentimentele sunt ingredientele principale în alcătuirea unui Rac. Subiectiv şi foarte grijuliu cu nevoile personale şi imediate, el uita de multe ori să rişte pentru o situaţie mai bună, atunci când se teme să nu-şi pericliteze siguranţă deja obţinută. Dacă ar şti că îşi pot folosi capacitatea de luptă pentru un viitor mai bun, mulţi dintre Raci şi-ar depăşi temerile şi şi-ar putea fructifica marele potenţial.

Personalităţi născute sub semnul Racului:

Artişti: Meryl Streep, Isabelle Adjani, Mel Brooks, Kathy Bates, Sydney Pollack, Pamela Anderson, Olivia de Haviland, Tom Cruise, Silvester Stallone, Anjelica Huston, Tom Hanks, Harrison Ford, Natalie Wood, Carlos Santana; Sergiu Celibidache, Angela Similea, Margareta Paslaru, Mirabelă Dauer, Madalina Manole.

Scriitori: Jean-Jacques Rousseau, Luigi Pirandello, Antoine de Saint-Exup? Ry, Georges Sand, Herman Hesse, Franz Kafka, Francesco Petrarca, Ernest Hemingway; Adrian Păunescu, Vasile Alecsandri.
Pictori: Peter Paul Rubens, Amedeo Modigliani, Rembrandt van Rijn

Politicieni: Iulius Cezar, Cardinalul Jules Mazarin, Henric al VIII-lea, Giuseppe Garibaldi, Lady Diana Spencer, Nelson Mandela, George W.Bush; Nicolae Bălcescu, Adrian Năstase, Petre Roman. (de Melania Marin)

Zodiac European pentru toate zodiile

simbolul zodiei berbec
Zodia Berbec
simbolul zodiei taur
Zodia Taur
simbolul zodiei gemeni
Zodia Gemeni
simbolul zodiei rac
Zodia Rac
simbolul zodiei leu
Zodia Leu
simbolul zodiei fecioara
Zodia Fecioara
simbolul zodiei balanta
Zodia Balanta
simbolul zodiei scorpion
Zodia Scorpion
simbolul zodiei sagetator
Zodia Sagetator
simbolul zodiei capricorn
Zodia Capricorn
simbolul zodiei varsator
Zodia Varsator
simbolul zodiei pesti
Zodia Pesti